Mai mulți cineaști au decis să facă o listă cu "lecțiile" oferite de filmele americane, cu lucrurile imprimate definitiv în mintea spectatorilor
Apartamentele mari, etajate, din New York, au o chirie convenabilă pentru oricine, fie el șomer sau director.
Bucătăriile nu sunt echipate cu întrerupătoare. Când folosești o bucătărie noaptea, trebuie să lași frigiderul deschis pentru a avea lumină în încăpere.
Când conduci pe un drum perfect drept este întotdeauna necesar să rotești voinicește de volan în stânga și în dreapta la fiecare câteva momente.
Când plătești un taxi, nu te uita la portofel. Apucă o bancnotă la întâmplare și sigur va fi suma exactă ce trebuie achitată.
Când stingi lumina pentru a te duce la culcare, tot ce se află în dormitorul tău se vede perfect, numai că într-o ușoară penumbră.
Când sunt singuri, toți străinii preferă să vorbească în engleză unul cu celălalt.
Cel mai probabil vei supraviețui unei bătălii, dar numai dacă nu faci greșeala să arați înainte cuiva fotografia iubitei care te așteaptă acasă.
Cel puțin unul din doi gemeni identici este diabolic.
Cu toate că în secolul XX este posibil să tragi cu o armă într-un obiect aflat în afara razei vizuale, oamenii secolului XXIII vor pierde această abilitate.
Dacă ești blondă și drăguță, este foarte probabil să ajungi expert mondial în fisiune nucleară la vârsta de 22 de ani.
Dacă ești urmărit prin oraș. poți să te ascunzi într-o paradă de ziua Sfântului Patrick indiferent de anotimpul în care se petrece acțiunea.
Dacă locuiesc într-o casă bântuită, femeile vor ieși, dar numai în cele mai transparente lenjerii, să vadă ce este cu sunetele ciudate pe care le aud.
Dacă te hotărăști să dansezi pe stradă, toți cei pe care îi vei întâlni vor cunoaște perfect pașii.
Dacă trebuie să dezamorsezi o bombă, nu ai de ce să-ți faci griji, întotdeauna vei alege corect firul care trebuie tăiat.
Dacă undeva se vede un panou de sticlă, mai devreme sau mai târziu cineva va trece prin el.
Dacă vrei să te dai drept ofițer german sau rus, nu-i nevoie să cunoști limbi străine, este suficient un accent potrivit.
Decât să risipească gloanțele, megalomaniacii preferă să-și ucidă adversarii, pe care-i prind folosind mașinării complicate, care cuprind rachete, sisteme electronice, gaze mortale, lasere sau rechini mâncători de oameni, care le oferă prizonierilor cam 20 de minute pentru a evada.
Departamentele de poliție dau ofițerilor teste de personalitate pentru a fi sigure că îi vor face parteneri pe cei care se potrivesc mai puțin.
Este foarte ușor pentru oricine să piloteze un avion, până la aterizare, urmând instrucțiunile cuiva din turnul de control.
În timpul tuturor investigațiilor poliției, detectivii vizitează obligatoriu, cel puțin o dată, un club de striptease.
Mai toate computerele laptop sunt suficient de puternice pentru a pătrunde în sistemul de comunicații al oricărei civilizații extraterestre invadatoare.
Majoritatea câinilor sunt nemuritori.
Nu contează dacă într-o luptă marțială numărul adversarilor este foarte mare: inamicii tăi vor aștepta răbdători să te atace unul câte unul, dansând în jurul tău într-o manieră amenințătoare, până când îi faci knock-out pe cei dinainte.
Nu este necesar să saluți atunci când începi sau termini o convorbire telefonică.
Odată pus pe buze, rujul nu mai dispare de acolo, orice ai face, inclusiv scufundări submarine.
Orice încuietoare poate fi deschisă cu o carte de credit sau o agrafă în câteva secunde. Excepție fac cazurile când dincolo de ușă este un copil amenințat de un incendiu.
Orice rasă extraterestră poate să lase însărcinată o pământeancă.
Polițiștii cinstiți și muncitori sunt în mod tradițional împușcați cu trei zile înainte de pensionare.
Sistemul de ventilație al unei clădiri este locul perfect în care să te ascunzi. Nimeni, niciodată, nu se va gândi să caute în locul în care poți să te deplasezi dintr-o parte a clădirii în cealaltă fără nici o greutate.
Toate bombele au un ceas electronic cu cifre mari și roșii, pentru a ști exact cât mai este până la explozie.
Toate buletinele de știri conțin materiale care te afectează direct și sunt difuzate în momentul în care tu deschizi televizorul.
Toate numerele de telefon din America încep cu 555.
Toate paturile au cearșafuri speciale, probabil în formă de L, care ajung până la subrațul femeii care doarme, dar depășesc numai cu puțin coapsele bărbatului de lângă ea.
Toate pungile de cumpărături conțin cel puțin o pâine-baghetă.
Toți oamenii din vechime, indiferent de epocă, au dinți perfecți.
Turnul Eiffel se vede pe orice fereastră din Paris.
Un bărbat nu va arăta nici un semn de durere în cursul celor mai feroce lupte, dar se va crispa cu totul când o femeie încearcă să-i curețe zgârieturile.
Un computer pe care trebuie să deschizi un fișier text nu va avea cursor, dar va spune întotdeauna: "Introdu parola".
Un detectiv poate rezolva un caz numai după ce a fost suspendat.
Un singur băț de chibrit aprins este suficient pentru a ilumina o cameră de mărimea unui stadion.
Super Administrator
Postări: 144
Înscris: 11.06.11
Mai mulți cineaști au decis să facă o listă cu "lecțiile" oferite de filmele americane, cu lucrurile imprimate definitiv în mintea spectatorilor
Editat de anyhoo la 16.01.2014, 22:34
Rcomandari filme online
14.11.2016, 10:29
Utile
18.08.2016, 08:49
Noutati de ultima ora despre domenii diverse
05.03.2016, 13:07