Ștefan-Vodă avea o fată mută, dar frumoasă, de nu i-ai fi găsit pereche în cuprinsul pământului. Domnului nu-i mergea mâncarea la inimă și odihna în oase, de amărât ce era. A întrebat el de lume, s-a sfătuit cu vracii și cu toți cărturarii timpului, dar n-a dat de leacul muțeniei.
La urmă, așa într-un amurgit de vară, vine la domn o babă, așa de bătrână, de-și gâdila pieptul cu nasul, de încovoiată, și-l povățuiește să cheme pe Soare la masă și să-l cinstească după toate rânduielile cuvenite fețelor strălucite. După ospăț, când toți ar fi în toane bune, să trimită fata și să cerșească o sărutare de la craiul zilei, că numaidecât odrasla lui dragă are să prindă la grai.
Voievodul, îmbucurat, pune la cale mare pregătire. Pe capul stăpânitorului era însa un blestem. Cum se făcu, că Piază- Rea aude de gândurile domnului și, ca să-i încurce dezlegarea, aleargă fuga în răcorile întunecoase dinspre Lună-răsare și o găsește pe stăpâna nopții bocindu-se de necredința Soarelui. Ea se văieta că n-are parte de bărbat, că nu pricepe de ce fuge de dânsa și o lasă să alerge ca o dezmetică în urmă și zicea tânguios:
“Mai bine mă făcea maică-mea muritoare, că tot aș fi avut parte de soț, dar nu zână, cu pletele învălvătăiate de lumină și cu sufletul întunecat și umed ca o peșteră neumblată."
Piază-Rea prinde la nădejde și cu întorsături meșteșugite de vorbă, îngână către Lună:
“Până acum tot se cheamă că ai avut bărbat, de aci încolo, te lasă de tot, că el se însoară cu fata lui Ștefan, stăpânul pământului. Iată, chiar deseară li-i nunta."
Doamna-Nopților, pe aci să turbe. Își aprinde argintul din față și fulgerând de răzvrătire, se jură pe strălucirea ei, că are să nimicească vlăstarul îndrăznețului voievod. În noaptea ospățului, Luna s-a dosit după sprânceana codrilor vecini, pândind să-și zărescă dușmanca, pentru ca s-o zdrobească.
Soarele, un făt-frumos cu plete de lumină, chefuia cu vodă și cu toată curtea. Când, pe la sfârșit, intră în sală fata domnului, împodobită ca o primăvară caldă. Cade ea în genunchi la picioarele Soarelui și-i cere o gură, de mântuire. Luna, furioasă, se ridica turbată peste straja codrilor negri, aruncându-se într-un brâu tremurat de lumină și pătrunde pe fereastra palatului. A căzut peste fața rugătoare a fetei ca o ploaie de blestem și i-a topit chipul în floare galbenă.
Cu toții s-au îngrozit de turbarea nedreaptă a Lunii. Bătrânul voievod, cu fața îndurerată de obidă, prinde a spune stăpânei rătăcite a întunericului tot jarul înlăcrimatului său suflet. Luna, neîncrezătoare, sta rece și fulgerătoare. Mesenii boceau și ei povestea tristă a odraslei fără noroc.
Soarele, întărâtat, își prinde nevasta de belșugul înstufat al razelor și-i face vânt pe fereastră, de o înnămolește departe, în valurile norilor. După aceea, ia pe palmă copila înflorită a temutului stăpân pământean și o sădește în grădină, printre celelalte podoabe, ca s-o aibă îndeaproape spre mângâiere. De atunci, "floarea-soarelui", cu fața ei galbenă și înfiorată de durere, își întoarce vecinic chipul întristat, înspre strălucirea craiului zilei, cerșitorându-și sărutarea mântuitoare.
nu se pune virgulă!
Super Administrator
Postări: 144
Înscris: 11.06.11
Ștefan-Vodă avea o fată mută, dar frumoasă, de nu i-ai fi găsit pereche în cuprinsul pământului. Domnului nu-i mergea mâncarea la inimă și odihna în oase, de amărât ce era. A întrebat el de lume, s-a sfătuit cu vracii și cu toți cărturarii timpului, dar n-a dat de leacul muțeniei.
La urmă, așa într-un amurgit de vară, vine la domn o babă, așa de bătrână, de-și gâdila pieptul cu nasul, de încovoiată, și-l povățuiește să cheme pe Soare la masă și să-l cinstească după toate rânduielile cuvenite fețelor strălucite. După ospăț, când toți ar fi în toane bune, să trimită fata și să cerșească o sărutare de la craiul zilei, că numaidecât odrasla lui dragă are să prindă la grai.
Voievodul, îmbucurat, pune la cale mare pregătire. Pe capul stăpânitorului era însa un blestem. Cum se făcu, că Piază- Rea aude de gândurile domnului și, ca să-i încurce dezlegarea, aleargă fuga în răcorile întunecoase dinspre Lună-răsare și o găsește pe stăpâna nopții bocindu-se de necredința Soarelui. Ea se văieta că n-are parte de bărbat, că nu pricepe de ce fuge de dânsa și o lasă să alerge ca o dezmetică în urmă și zicea tânguios:
“Mai bine mă făcea maică-mea muritoare, că tot aș fi avut parte de soț, dar nu zână, cu pletele învălvătăiate de lumină și cu sufletul întunecat și umed ca o peșteră neumblată."
Piază-Rea prinde la nădejde și cu întorsături meșteșugite de vorbă, îngână către Lună:
“Până acum tot se cheamă că ai avut bărbat, de aci încolo, te lasă de tot, că el se însoară cu fata lui Ștefan, stăpânul pământului. Iată, chiar deseară li-i nunta."
Doamna-Nopților, pe aci să turbe. Își aprinde argintul din față și fulgerând de răzvrătire, se jură pe strălucirea ei, că are să nimicească vlăstarul îndrăznețului voievod. În noaptea ospățului, Luna s-a dosit după sprânceana codrilor vecini, pândind să-și zărescă dușmanca, pentru ca s-o zdrobească.
Soarele, un făt-frumos cu plete de lumină, chefuia cu vodă și cu toată curtea. Când, pe la sfârșit, intră în sală fata domnului, împodobită ca o primăvară caldă. Cade ea în genunchi la picioarele Soarelui și-i cere o gură, de mântuire. Luna, furioasă, se ridica turbată peste straja codrilor negri, aruncându-se într-un brâu tremurat de lumină și pătrunde pe fereastra palatului. A căzut peste fața rugătoare a fetei ca o ploaie de blestem și i-a topit chipul în floare galbenă.
Cu toții s-au îngrozit de turbarea nedreaptă a Lunii. Bătrânul voievod, cu fața îndurerată de obidă, prinde a spune stăpânei rătăcite a întunericului tot jarul înlăcrimatului său suflet. Luna, neîncrezătoare, sta rece și fulgerătoare. Mesenii boceau și ei povestea tristă a odraslei fără noroc.
Soarele, întărâtat, își prinde nevasta de belșugul înstufat al razelor și-i face vânt pe fereastră, de o înnămolește departe, în valurile norilor. După aceea, ia pe palmă copila înflorită a temutului stăpân pământean și o sădește în grădină, printre celelalte podoabe, ca s-o aibă îndeaproape spre mângâiere. De atunci, "floarea-soarelui", cu fața ei galbenă și înfiorată de durere, își întoarce vecinic chipul întristat, înspre strălucirea craiului zilei, cerșitorându-și sărutarea mântuitoare.
Rcomandari filme online
14.11.2016, 10:29
Utile
18.08.2016, 08:49
Noutati de ultima ora despre domenii diverse
05.03.2016, 13:07